miercuri, 3 aprilie 2013

Jumulici şi permisul de conducere (ep.1 – Şcoala de soferi 1)



Urnirea lui Jumulici în scopul obţinerii permisului s-a făcut foarte târziu, undeva în vara anului 2008, Jumulici apropiindu-se vertiginos de sfertul de veac împlinit. Motivaţia a fost relativ simplă: din cauza unor lucrări de construcţii pe traseul casă – muncă făceam undeva la o oră dus şi o oră întors. Enorm pentru un drum care în mod normal dura undeva la 15, maxim 20 de minute. M-am hotărât să-mi iau motor. Iar dacă tot îmi mişcam curu’ până la şcoală, să bifez şi B-ul. 

M-am înscris la şcoala care a venit la mine la birou să fac hârtiile. Ăsta a fost criteriul pe baza căruia am ales-o. Înscris la A şi B, aşteptam nerâbdător să încep. La motor a fost simplu. Am stat cu soarele-n cap în poligonul de la Ilioara şi m-am învârtit de m-au luat dracii. În schimb la B, a fost de-a dreptul spectaculos. 

Fiind totuşi angajat cu normă întreagă, am vorbit cu instructorul să ne vedem la prima oră. Adică pe la ora 7, frumos, dimineaţa pe răcoare. Apare individul, mare şi gras. Era deja traspirat. Cred că efortul de la apartament până jos la maşină şi şofatul până la mine îl extenuase. Scaunele erau tapiţate cu prosoape pentru a preveni transpiraţia îmbibată în scaune. Era vară, 40 de grade în oraş şi Doamne fereşte aer condiţionat. Un geam deschis doar, nu două că e curent. Omul transpira ca un porc iar în rarele momente când îl vedem per pedes era vizibil chinuit de neobișnuința mersului pe jos. Pe scurt, asudam și eu și el într-un Logan obosit încă de la prima ora dimineața. 

Pasiunea omului nu era cum s-ar crede instructajul, șofatul sau mâncarea. Nicidecum. Radio Trinitas! În fiecare dimineață îl găseam cu radioul pornit, pe Trinitas, și îl lăsam cu radioul pornit. Nu te lăsa să îl închizi și nici să schimbi. Singura parte bună e ca nu urla la maxim. Mă fascinau interviurile cu pustnicii și diverși călugări care își căutau asceza undeva bine pitiți iar ninja în sutane îi dibuiau și le luau interviu despre cum se apropiei ei de bunul Dumnezeu. 

Dar momentele epice erau altele, precum: 

(instructor): Să facem dreapta. 

(radio): Doamne miluiește, Doamne miluiește! 

(instructor): Fii atent la mașina parcată în curbă. 

(radio): Acuuum și puruuuureeeeaaa! 

(instructor): Vezi semaforul. 

(radio): Și-n vecii vecilooooooor! 

(instructor): Vezi pietonii ca au prioritate. 

(radio): Aaaaaamin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu