Jumulici în drumeţie (ep.1)

Fiind student la ASE, mă bucuram de o zi liberă în plus pe săptămână. În anumite semestre, dacă ne mutam nişte cursuri aveam chiar două. Undeva pe la finalul anului II sau III, într-o superbă zi de primăvară, în timp ce stăteam juma’ de grupă la o bere într-o terasă de pe lângă Piaţa Romană, am luat cu toţii o decizie. Mâine, fiind ziua liberă, să mergem cu toţii undeva. Merem în gară, ne suim în primul personal şi vizitam ceva. Nu au vrut fetele să mergem aşa în necunoscut şi în urma unor discuţii am hotărât să mergem la Curtea de Argeş. Zis şi făcut, ne-am organizat şi dimineaţa următoare, dotaţi cu bere, sandvişuri şi suc eram toţi buluc în personalul de Piteşti.

Pentru a ajunge la Curtea de Argeş trebuia să schimbăm trenul la Piteşti, escala durând cam o oră – două. Ajungem fără mari peripeţii în Piteşti. Dornici de vizitat şi fără nimeni în grup din Piteşti, ieşim din gară, ne oprim la prima tonetă de ziare întrebând ce putem vizita în acest oraş.

Închipuiţi-vă şocul omului, trezindu-se cu 10 inşi buluciţi în jurul tonetei întrebându-l care sunt obiectivele turistice din Piteşti. După câteva ăăăă-uri şi îîîî-uri a zis... ceva de centru. Noi: - Ce? Ce?. Ăăăăă... îîîîîî... Mda, mulţumim.

Concluzia a fost că am vizitat taverna gării în aşteptarea trenului.

Cu douăzeci de minute înainte de plecarea trenului ne-am plasat şi noi pe peron. Cu cinci minute înaintea orei de plecare am început să ne agităm că nu se vedea nici un tren pe linie. Tot ce era pe linie era o amărâtă de locomotivă maro. Se duce un coleg să inspecteze locomotiva în cauză și îl vedem cu un rânjet maxim că ne facem semn să venim.

Locomotiva era diferită față de ce mai văzusem până acum și anume era locomotivă-vagon sau vagon-locomotivă, cum vreți. Practic, trenul Pitești - Curtea de Argeș este locomotiva Pitești - Curtea de Argeș. Ne cățărăm în locomotivă împreună cu încă vreo zece călători și purcedem la drum. Toate bune și frumoase până începe să ne fie cald.

Ne târâiam spre Curtea de Argeș cu fabuloasa viteză a melcului turbat, în plin câmp într-o cutie de metal supraîncălzită. Căutând disperați un geam care să se deschidă nu am dibuit decât un geam care avea doua găuri în el. Stăteam ca șobolanii la aerul mai răcoros care venea prin găuri și făceam cu schimbul în fața găurilor.

În timp ce ne topeam ca untul uitat pe masa din bucătărie în plină după-amiază apare, nu știm de unde, cred ca din budă, nașul. Acest Godfather al trenului, cerberul călătorilor frauduloși și Dumnezeul vagonului-locomotivă, ridicându-și pantalonii sub burtă, începe să cerceteze infractorii din tren pentru că nu suntem călători, ci infractori. După ce se uită suspect la biletele noastre, la fețele noastre și la carnetele noastre de student verificând fiecare detaliu, dupa ce verifică fiecare bilet din pseudo-trenul în care eram și după ce ceartă o băbuță că îi dă șpagă în mărunt, se întoarce la noi la geam și zice. - Hmmm.... cam cald aici. Noi aprobăm ca niște pui de găină rătăciți dând din cap, moment în care îl auzim. - Păi de ce nu deschideți geamul măi băieți. Și îl vedem pe vașnicul controlor vârându-și două degete în găurile la care noi stăteam ca șoarecii și trăgând vârtos de geam în jos.

Minune! Geamul era deschis. Aerul curat ne gâdila nările și tricourile se uscau pe noi. Fețele noastre tâmpe totuși trădau faptul că ne mai trebuiau trei facultăți ca să ne prindem cum se deschide un nenorocit de geam în personalul vagon-locomotivă Pitești - Curtea de Argeș.

Despre lesbiana din Curtea de Argeș, scanul rupt și picnicul la iarbă verde, în episodul următor.